Pasărea Phoenix este o
pasăre mitică, care posedă proprietatea de autoincendiere periodică şi regenerarea din propria
cenuşă. Este considerată a fi o pasăre
oraculară.
Are o longevitate extraordinară, ce diferă de la
autori la autori, unii afirmând că trăieşte de la 500 la 13.000 de ani. Este singura din specia ei, deşi nu se poate reproduce. Atunci când lunga sa
viaţă este pe terminate ea îşi simte
sfârşitul, aceasta îşi face un cuib din plante aromatice şi
tămâie; dă foc apoi cuibului, se întinde, arzând odată cu cuibul, iar din cenuşa sa se formează o altă pasăre. Noua pasăre o îngroapă pe cea precedentă, punându-i rămăşiţele într-un înveliş de smirnă şi
tămâie in formă de ou şi ducându-le la sanctuarul din
Heliopolis.
În
mitologia greacă, pasărea alegorică ce renăştea din propria cenuşă, seamănă ca formă cu
vulturul, dar se deosebeşte de acesta prin penajul splendid
colorat, cu pete de
purpură şi
aur(două culori nobile şi cu o evidenţă a semnificaţiei simbolică), ceea ce o face mai frumoasă decât cel mai minunat
păun.
Hesiod afirmă că durata de viaţă a păsării Phoenix este de 957 de ani.
În lucrarea ”Istorii”, Herodot descrie Phoenixul ca având pene aurii şi roşii, apărând în
Egipt o dată la 500 de ani, când îi moare tatăl:
„pornind din Arabia, îşi transportă tatăl, învelit în smirnă, până la Templul Soarelui, unde îl înmormântează. Şi îl cară astfel: întâi face din smirnă un ou atât de mare cât îl poate duceş apoi încearcă dacă e în stare să-l poarte. După această probă, ăşi bagă tatăl înăuntru după ce mai înainte a scobit oul, după aceea astupă tot cu smirnă gaura prin care şi-s introdus tatăl în ou. Chiar şi cu pasărea-tată în ou, greutatea oului nu se schimbă-”
.
„Ochii săi scânteiează de o lumină tainică, în jurul gâtului penele îi strălucesc ca flacăra, deasupra capului are o creastă roşie al cărei vârf luceşte ca o stea şi revarsă în întunericul nopţii o lumină senină, picioarele îi sunt roşii ca purpura de Tyr, un cerc de azur îi învăluie aripile, iar partea superioară îi este împodobită cu pene aurii-”
Pasărea Phoenix la egipteni
În unele mituri cosmogonice
egiptene,
pasărea Benu este fiinţa cea mai bătrână de pe lume. Când prima bucată de
pământ ieşise din apele întunecate ale
Haosului, strălucitoarea pasăre Benu coborâse pe movila primordială. Ţipătul ei era primul sunet auzit vreodată. Cele mai timpurii referiri la pasărea Benu o descriu ca fiind o
codobatură galbenă, dar ulterior va fi prezentată ca un
bâtlan.
Termenul de benu provine dintr-un
verb de origine
egipteană, care are sensul de "a răsări" , "a străluci". Se poate ca iniţial pasărea benu să fi fost identificată cu
Venus ca
Luceafărul de Dimineaţă, fiind astfel precursorul reînnoirii creaţiei în zorii zilei. Ţipătul păsării benu reprezintă punctul când
timpul începuse. Totodată, ea era pasărea care anunţa sfârşitul timpului şi reîntoarcerea în lumea
haosului.
În
Textele de la Piramide, pasărea benu este asociată cu zeul creator al
Soarelui. La
Heliopolis, centrul închinării solare, pasărea s-ar aşeza pe piatra de benben (un obelisc primitiv) sau în ramurile unei salcii sacre. Când
faraonii ar ajunge la o perioadă de domnie de 30 de ani, aceştia rugau pasărea sacră să le reînnoiască puterea şi vitalitatea.
Zeii
Ra şi
Osiris pot fi identificaţi cu pasărea benu, expresie a "cunoaşterii secrete" corelate cu cei doi zei. Ca manifestare a lui Osiris, pasărea benu conduce spiritele celor morţi prin pericolele lumii subterane. Unele vrăji din
Cartea Morţilor invoca transformarea morţilor în păsări benu, pentru a putea călători liber între cele 2 lumi.
Se pare că pasărea benu a fost prototipul mitului clasic al păsării Phoenix, creatură unică pe Pământ, neavând semeni. În sec 5 i.Hr,
Herodot afirmă că a vizitat Heliopolisul şi că i se povestise despre o pasăre grandioasă numită Phoenix. Aceasta era colorată în
auriu şi purpuriu, iar pasărea vizitase templul soarelui la Heliopolis odată la 500 de ani, cărând cenuşa părintelui ei într-un ou de smirnă. Se presupune că din acest ou va ieşi următoarea pasăre Phoenix. Astfel, grecii adoptă pasărea Phoenix ca emblemă a ciclurilor vieţii şi ale morţii, a eternelor renaşteri din propria cenuşă.
Phoenix la chinezi
În mitologia chineză există o fiinţă fabuloasă, asemănătoare Phoenixului. În opera anonimă ”Shan hai jing” (”Cartea munţilor şi mărilor”), ni se prezintă perechea de phoenicşi numită ”fenghuang”:”feng” este masculul, iar ”huang” este femela. Deşi pereche, Phoenixul chinez este tratat ca o singură pasăre, având o semnificaţie superioară şi rang imperial.
Fenghuang este descrisă în enciclopedia chineză ”Shou weng” (”Explicarea semnelor”) din secolul I e.n astfel: ”fenghuang are cioc de cocoş, guşă de rândunică, gât de şarpe, pe trup desene ca de dragon, coadă de peşte; din faţă arată ca o lebădă, din spate ca un unicorn, iar spinarea pare de broască ţestoasă.” Apariţiile acestei păsări sunt foarte rare, iar orice apariţie a acesteia este semnul instaurării unei păci magnifice în lumea subcelestă.
